Buletin Parohial 1

Despre isihasm

În primul rând isihasmul nu este o doctrină esoterică adică una care se adresează unui grup restrâns de oameni în speţă unor grupuri de călugări. Întreaga învăţătură a Bisericii Răsăritului se bazează pe transfigurarea lumii văzute prin ipostaza omului în lumina taborică. Cu alte cuvinte omul unit cu Hristos - Persoană (şi nu cu Vidul) devine purtător de Lumină Necreată (să ne amintim pericopa evanghelică care se citeşte în timpul Liturghiei din 6 august, ziua Transfigurării Domnului Nostru Iisus Hristos, Mat. 17,1-2 " Si după şase zile Iisus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacob şi pe Ioan şi i-a dus într-un munte înalt. Si s-a schimbat la faţă înaintea lor şi a strălucit faţa Lui ca soarele iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina". 

În ce constă isihasmul ? Părintele Dumitru Stăniloaie spune că este "rugăciunea curată adică aceea pe care o face mintea când a ajuns la capacitatea de a alunga uşor şi pentru multă vreme orice gânduri în vreme ce se roagă . Dar la aceasta capacitate ajunge omul după ce a dobândit libertatea de patimi. De aceea rugăciunea curată se face numai după ce mintea s-a ridicat de la contemplarea firii  văzute şi de la contemplarea conceptelor când mintea nu-şi mai face nici o imagine şi nici un concept ... după ce a trecut peste toate în ordinea valorilor lor tot mai înalte, mintea nu mai cere decât mila lui Dumnezeu simţindu-l ca Stăpânul de a cărui milă atârnă" Pr Dumitru Stăniloaie  Ascetica şi Mistica

Isihasmul nu presupune anumite tehnici deţinute de anumita persoane specializate. Este calea rugăciunii neîntrerupte după ce s-a reuşit eliberarea de patimi (patimile reprezintă cel  mai coborât nivel la care poate cădea fiinţa omenească ).  "In scrierile teologice ale Sfântului Vasile cel Mare şi ale Sfinţilor Grigorie de Nazianz şi Grigorie de Nyssa este descrisă  calea pe care se poate avansa în rugăciune.

Aceşti Sfinţi Părinţi accentuiază urcuşul duhovnicesc care presupune iniţial pocăinţa şi dorinţa de purificare a modului de viaţă. Urmează apoi o perioadă de consolidare a vieţii trăită într-o stare relativă de pace prin rugăciune şi prin studiul Sfintei Scripturi.

Apoi se produce o creştere a cunoaşterii mai presus de raţiune până când persoana este adusă senzitiv la nivelul de înţelegere a Duhului Sfânt" (John A. Mc.Guckin, Christian Spirituality) Mai lămurit vorbeşte Sfântul Vasile cel Mare  despre transfigurarea fiinţei  umane în Duhul Sfânt "Duhul Sfânt ia în stăpânire ochiul curat (sufletul eliberat de patimi) şi îţi va arăta în El Însuşi imaginea Dumnezeului Nevăzut. El este Cel ce va străluci în aceia care s-au curăţat de orice patimă şi-i va face pe ei duhovniceşti prin comuniunea cu El. Doar trupurile care au dobândit strălucirea şi transparenţa prin eliberarea de tot ce-i pervertit vor deveni strălucitoare când Lumina va cădea asupra lor şi vor reflecta această strălucire ca suflete purtătoare de Duh Sfânt şi capabile de a trimite altora acest har" Sfântul Vasile cel Mare.   

 Biserica Răsăritului nu poate fi acuzată că ar fi ascuns credincioşilor căile mântuirii. Scopul vieţii creştine este unirea în chip real cu Hristos Persoană   până la starea duhovnicească de vedere a luminii dumnezeieşti şi nu participarea la "Neant", caz în care s-ar produce neantizarea sau situarea în nefiinţă a persoanei umane.

Oricine poate să-L cunoască pe Dumnezeu dacă doreşte cu adevărat acest lucru şi este hotărât să înceapă prin eliberarea de tot ce îl poate ţine  în afara dragostei Lui adică de patimi. Nu există un manual care să cuprindă tehnici speciale de unire cu  Dumnezeu pentru că ar fi absurd.

În schimb toate scrierile Sfinţilor Părinţi Răsăriteni au ca scop descoperirea lui Hristos în noi  transfigurarea întregii noastre fiinţe în El " Este evident că Hristos este în noi şi se amestecă în noi dar pe de altă parte ne schimbă şi ne transformă în El Însuşi" (Nicolae Cabasila, La vie en Christ) . Voi încheia prin a cita dintr-o lucrare a unui călugăr ortodox american care a practicat înainte de a se converti la ortodoxie meditaţia de tip yoga.

"Primul pas pe calea spirituala, spunea Părintele Serafim Rose, este contactul cu Realitatea, aflarea unei Realităţi mai adânci decât realitatea de fiecare zi ce se schimba atât de iute, piere fără să lase nimic în urmă si nu aduce sufletului o fericire statornică.

Al doilea pas este cunoaşterea acelei realităţi ca persoană? Întuneric, neant fără sfârşit, existenţa în afara spaţiului şi timpului, acolo unde totul este Acum iar timpul nu are sens. Acela exista dincolo de toate, dedesubtul tuturor lucrurilor, sau poate ar fi mai bine să spunem deasupra tuturor lucrurilor, căci atunci când l-am zărit am zărit şi nenumărate forme şi fiinţe urcând către el ca nişte săgeţi de lumină, întinzându-se, căutându-L pe Acela cu toată fiinţa lor. Însa era clar că acestui întuneric sau neant nu-i păsa! In el sălăşluia totala indiferentă, totala impersonalitate. (Continuare in numarul viitor)

Pr. Daniel Zaharia

Triodul - Calauza catre Inviere 

Incepind de la 20 Februarie, intreaga Biserica Ortodoxa (stilul nou si vechi) a intrat in perioada numita Triod, care se incheie in Simbata dinaintea Sfintelor Pasti. Sfintii Parinti au asezat aceste 10 saptamini si tot atitea Duminici ca niste popasuri duhovnicesti pe calea ce duce, prin nevointa Crucii, la stralucita zi a Invierii. Pregatirea in vederea Postului Mare se face gradual, cu pogoramint, respectind echilibrul fiziologic. In prima saptamina se ingaduie mincarurile de dulce (frupt) si Miercurea si Vinerea. Incepind cu a 3-a saptamina, numita popular a Brinzei, se incheie consumul preparatelor din carne, dar se continua cu mincarurile din lapte, brinza si oua pe toata durata celor 7 zile. Dupa Duminica a 4-a incepe postul, care, asa cum zice Sf. Ioan Gura de Aur (Hrisostom), "potoleste trupul, infrineaza poftele nesaturate, curateste si intraripeaza sufletul, il inalta si il usureaza".

 Insa Triodul nu este doar o pregatire pentru Sf. Pasti prin abstinenta de la mincarea de frupt. Sfintii Parinti au creat o rinduiala liturgica, deosebita pe zile, care este consemnata intr-o carte voluminoasa, numita Triod (3 ode - cintari), de la care se trage si denumirea perioadei. Toate slujbele sunt rinduite intelept, asemenea unor "temeiuri si trepte", pe care, urmarindu-le pas cu pas, credinciosul se suie duhovniceste catre asemanarea cu Hristos. Triodul este o opera colectiva la care simpli monahi imnografi sau episcopi ilustri si-au adus aportul pe parcursul mai multor veacuri, descriind melodic toata iconomia mintuirii, in consonanta cu Dogmatica ortodoxa.

 Fiecare din cele 10 Duminici din Triod are semnificatia ei, fie prin Evanghelia ce se citeste, fie prin evenimentul sau sfintul praznuit in acea zi. Prima Duminica, "a Vamesului si a Fariseului" (Luca XVIII, 10-14), ne invata sa fugim de mindrie, care este "izvorul tuturor relelor" (Sf. Maxim Marturisitorul), si sa ne purtam cu smerenie, care-i calea catre desavirsire (La intrebarea "Ce este desavirsirea?", Sf. Isaac Sirul raspunde "O prapastie de smerenie!"). Sf. Ioan Hrisostom a rezumat mesajul acestei evanghelii printr-un inspirat joc de cuvinte: "Pe cind mindria este moartea virtutilor si viata pacatelor, smerenia este moartea pacatelor si viata virtutilor".

 Duminica a 2-a, "a Fiului Risipitor" (Luca XV, 11-32), e dedicata pildei care a impresionat pictori ca Hieronymus Bosch, Albrecht Durer, Rembrandt si Murillo, care au creat picturi si gravuri cu acest subiect. Un cugetator apusean a afirmat ca daca, dintr-un accident al istoriei, s-ar fi pierdut toate cartile Noului Testament, cu exceptia "Predicii de pe munte" (Matei - cap. V, VI si VII) si a "Pildei Fiului Risipitor", atunci ar fi fost suficient pentru a se reconstitui intregul mesaj al Evangheliei lui Hristos. Si intr-adevar pilda este sublima, punind inainte doua modele umane (cei doi fii), iar al treilea, Tatal, este insusi Dumnezeu. Fiul cel tinar, dupa ce obtine partea sa de avutie, pleaca intr-o tara indepartata, asemenea multora dintre noi care, la vremea adolescentei, a tineretii, ne-am departat de Dumnezeu. Dar ruperea de filonul dragostei si intelepciunii divine aduce cu sine 3 trepte ale decaderii: stricaciunea ("traind in desfrinari"), lipsurile ("o foamete cumplita s-a abatut peste tara aceea") si batjocura (a ajuns "sa pazeasca porcii" - animale socotite necurate in Israel). Insa "venindu-si in sine" (facind "metanoia"), se hotareste sa revina la Tatal, caruia planuia sa-l roage de a-l primi ca sluga, neconsiderindu-se vrednic de-a mai fi numit fiul sau. Tatal-Dumnezeu, vazindu-l inca de departe, "induiosat", alearga in intimpinarea fiului, imbratisindu-l. Acesta nici nu apuca sa spuna tot ceea ce planuise, caci Tatal porunceste slugilor sa-l repuna "degraba" in cinstea lui cea dintii. Intreaga casa ("ingerii din cer" - Luca XV, 7,10) incepe a se veseli pentru acest fiu care "mort era si a inviat, pierdut era si s-a aflat". Fiul cel mare, care aparent ramasese obedient Tatalui, fiind chinuit de mindrie si intoleranta (asemenea Fariseului), refuza pe acelasi Parinte iubitor, ce iesise iarasi in intimpinare spre a-l imbuna. In Canonul cel Mare este un tropar care transpune pilda aceasta pentru fiecare din noi: "De-am si gresit, Mintuitorule, dar stiu ca esti iubitor de oameni; bati cu mila si Te milostivesti fierbinte; pe cel ce plinge il vezi si alergi ca un parinte, chemind pe cel ratacit". Iar Sf. Vasile cel Mare, vorbind despre pocainta zice: "Nu-si iubeste logodnicul logodnica sa, precum iubeste Dumnezeu sufletul celui ce se pocaieste".

 Duminica a 3-a, "a Infricosatei Judecati" (Matei XXV, 31-46), ne pune inainte faptele milei trupesti - purtarea de grija de cei lipsiti (flaminzi, insetati, goi), primirea celor straini, cercetarea celor in suferinta sau parasiti (bolnavi sau inchisi in temnita, iar Biserica a adaugat-o si pe a 7-a: ingroparea celui mort). Intrarea in "imparatia cea gatita de la intemeierea lumii" sau osinda in "focul gheenei, gatit diavolului si ingerilor lui" se va face in functie de implinirea, respectiv ignorarea acestor fapte. Hristos se identifica cu toti cei aflati in lipsuri, suferinte sau parasiti. Probabil la aceasta Evanghelie se refera proverbul romanesc: "Cine pe sarac ajuta, pe Dumnezeu imprumuta".

 Duminica a 4-a, "a Izgonirii lui Adam din rai" (Matei XIV, 14-21), ne aduce aminte de pacatul neascultarii lui Adam, care, asa cum sublinia parintele Constantin Galeriu, a primit cea dintii porunca a postului: "Din toti pomii gradinii sa maninci, dar din pomul cunostintei binelui si-al raului sa nu maninci!". Diavolul a amagit-o pe Eva, iar ea pe Adam, ca mancind vor fi "ca Dumnezeu". Un frumos tropar ce se cinta la Bunavestire zice: "Amagitu-s-a Adam de demult, poftind sa fie Dumnezeu - si nu a fost. Hristos se face om ca pe om Sa-l inalte la dumnezeire". Ascultind sfatul sarpelui, Adam si Eva au savirsit al doilea pacat "al neinfrinarii". Postul, care urmeaza dupa aceasta Duminica, este prilej pentru infrinare, dar si de-a implini mai cu sirg poruncile lui Dumnezeu, care, asa cum spune Sf. Ioan Teologul, in prima sa scrisoare, "nu sunt grele" (I Ioan V, 3). Sf. Parinti invata ca Dumnezeu se ascunde in poruncile Sale, iar cel ce le implineste are comuniune cu El, dupa cuvintul Evangheliei: "Cel ce pazeste poruncile Mele, iubit va fi de Tatal Meu, la dinsul vom veni si locas intr-insul Ne vom face" (Ioan XIV, 23). Evanghelia de la Matei, ce se citeste, atrage atentia ca postul sa fie cel al inimii (in taina, nu inaintea oamenilor), iar acesta sa fie unit cu rugaciunea si iertarea.

 In primele patru zile ale Postului (de Luni pina Joi) si in Miercurea din saptamina a 5-a, totdeauna la Vecernie, se savirseste Canonul cel Mare, capodopera a literaturii bizantine, alcatuit de Sf. Andrei, episcop al Cretei, la care s-au adaugat si stihurile din Canonul Mariei Egipteanca, compus de patriarhul Sofronie al Ierusalimului. I se spune "Mare" nu numai pentru ca este compus din 250 de strofe (spre deosebire de celelalte canoane care au doar 30), ci si pentru inaltimea ideiilor exprimate foarte liric. Sf. Andrei prezinta ca pentru sufletul sau toata istoria Vechiului si Noului Testament, indemnind a urma exemplelor celor drepti (unii dintre ei fiind chiar mari pacatosi, dar prin pocainta si-au dobindit iertarea) si a fugi de savirsirea faptelor rele, ca in strofa urmatoare: "Postind Domnul 40 de zile in pustie, mai pe urma a flaminzit, aratind firea cea omeneasca. Suflete, nu te lenevi; de va navali asupra ta vrajmasul, alunga-l cu rugaciuni si cu postire, departe de la picioarele tale".

 Prima Simbata a Mortilor din saptamana intaia a Postului Pastilor, numita "Sambata lui Toader", isi are originea de la un fapt istoric petrecut pe vremea imparatului Iulian Apostatul (361-362), care, renegind crestinismul, a reintrodus cultul zeitatilor pagine. Vrind sa-i batjocoreasca pe crestinii din Constantinopol, chiar in aceasta saptamina, a dat ordin, in secret, ca toata mincarea scoasa la vinzare in piete sa fie stropita cu singe de la jertfele idolesti. Sf. Mucenic Teodor Tiron, martirizat pe vremea lui Maximilian (303), s-a aratat in vis episcopului, prevenindu-l si invatindu-l sa le dea crestinilor sa manince "koliva". Termenul fiind de neinteles chiar si pentru episcopul grec, Sf. Teodor a explicat ca asa numesc cei din Evhaita (localitatea natala din Pontul Asiei Mici), graul fiert si indulcit.

 Duminica a 5-a, "a Ortodoxiei", fiind prima Duminica din Postul Mare, cind se praznuieste biruinta iubitorilor de icoane ("iconoduli"), impotriva celor care voiau sa le distruga ("iconoclasti"), considerindu-le "chip cioplit". Acest eveniment s-a intimplat in aceasta Duminica in anul 843, cind imparateasa Teodora a consfintit reintroducerea cultului icoanelor in Biserica Ortodoxa. Toti sfintii care au patimit (taierea miinilor, limbii, ucidere sau surghiun) pentru dreapta cinstire a icoanelor se numesc "Marturisitori". Crestinul nu cinsteste icoana ca obiect in sine (altfel spus, materialul din care e alcatuita ea), ci, asa cum arata Sf. Vasile cel Mare (329 - 379), "cinstea icoanei se suie la arhetip". Precum cinstim pozele celor dragi, aflati departe sau trecuti la Domnul, iar, la vederea lor, mintea parcurge distanta sau sublimeaza timpul, refacind comuniunea cu ei, tot asa icoanele ne pun in relatie cu Dumnezeu sau sfintii zugraviti pe ele. Sf. Ioan Damaschinul spunea: "Icoanele sunt Biblia poporului", care a fost majoritar nestiutor de carte pina in vremurile moderne.

 Duminica a 2-a din Post, "a Sf. Grigore Palama", mitropolitul Tesalonicului în secolul al XIV-lea, care a fost un aparator al Ortodoxiei, tulburata de ratacirile unor calugari veniti din Apus, Varlaam si Achindim. Sfintul Grigore a luat apararea calugarilor ishihasti ce practicau, neintrerupt, rugaciunea inimii ("rugaciunea lui Iisus"), adeverind cu tomurile sale, bazate pe Scriptura si Traditia Patristica, ca omul, prin conlucrarea harului divin ("energiile necreate" sau "lumina taborica") poate ajunge sa se indumnezeiasca, inca traind pe pamint.

 Duminica a 3-a din Post, "a Sfintei Cruci" (Marcu VIII, 34-38) este asezata la mijlocul postului din doua ratiuni, explicate foarte plastic de Sf. Parinti in Sinaxar. Precum cei osteniti de arsita si asprimea drumului au nevoie de popas, Crucea este pusa inainte ca un copac, la umbra caruia vom gasi acoperamint si tihna. Sf. Pavel spune: "Cuvintul Crucii este sminteala pentru iudei, nebunie pentru pagini, iar pentru cei ce se mintuiesc este puterea lui Dumnezeu" (Galateni I, 18, 22-24). Si iarasi, precum un imparat, asteptat de supusii sai, isi trimite inainte crainicii si blazoanele sale, asa Imparatul Hristos isi trimite Crucea Sa, ca vestitoare a bucuriei ce va veni prin Inviere.

 Duminica a 4-a din Post, "a Sf. Ioan Scararul", un calugar induhovnicit din Muntele Sinai, care a scris cartea de la care i se trage si numele (Climax), "Scara Paradisului sau Scara Virtutilor", prin care infatiseaza drumul ascendent spre desavirsire ca pe o scara, asemenea celei vazute de patriarhul Iacov la Bethel (Facere XXVIII, 11-22), avind 30 de trepte, dupa numarul anilor lui Hristos, mai inainte de-a iesi la propovaduire. Fiecare treapta inseamna despatimirea de un pacat si dobindirea unei virtuti antagonice, iar in acest suis nu exista oprire. Cel ce sta, cade, iar caderea este cu atit mai daunatoare pentru suflet cu cit se cade de pe treptele superioare, asa cum se vede in fresca de la Manastirea Sucevita. Sfintul Ioan Scararul a fost, mai intii, implinitorul invataturilor sale, scrise la batrinete (+649), fiind rugat de parintii din manastirile din Sinai si Rait. Dupa cuvintul sau: "Da-i cu rivna lui Hristos tineretele tale si te vei bucura la batrinete de nepatimire", dedicindu-si intreaga viata urmarii lui Hristos, el a ajuns si facator de minuni, dupa cum aflam din marturia ucenicului sau, scapat din primejdie de moarte prin rugaciunile si privegherea duhovnicului sau.

 Duminica a 5-a din Post, "a Sf. Maria Egipteanca", a fost asezata de Sf. Parinti pentru a arata cit de minunate sunt roadele pocaintei. Aceasta sfinta a fost traitoare, la inceput in Alexandria, dedindu-se din frageda virsta la desfriu, timp de 17 ani, pentru placere si nu pentru bani, cum marturiseste in viata ei, repovestita de parintele Zosima si consemnata in scris de patriarhul Ierusalimului, Sofronie. Dar ajungind, din curiozitate, la biserica Invierii din Ierusalim, dupa ce pe corabie s-a desfrinat cu pelerinii calatori, a fost oprita de-o mina nevazuta sa intre in interiorul locasului. Incercind de mai multe ori, si "venindu-si in sine", a inteles ca pacatele sunt cele care o impiedica. A facut promisiune, cu lacrimi, la icoana Maicii Domnului ca daca se va inchina Sfintei Cruci, isi va schimba viata ei. Ceea ce a si facut, traind 47 de ani in pustia Iordanului in nevointe, dupa cum spune un tropar din canonul ei: "Intru adinc de necuviinte mari pogorindu-te, nu te-ai oprit acolo, ci te-ai suit cu gind mai bun in chip lamurit la virtutea cea desavirsita prin fapta, minunind, Cuvioasa Maica Marie, firea ingerilor".

 Duminica a 6-a din Post, "a Intrarii in Ierusalim" (Ioan XII, 1-18), ultima din Triod, cind Mintuitorul vine la Patima Sa cea de bunavoie, bine stiind ca, peste citeva zile, cei care strigau triumfal "Osanna! Bine este cuvintat Cel Ce vine intru numele Domnului!", vor urla in fata lui Pilat "Ia-L, ia-L, rastigneste-L!". Incepind de Duminica seara, timp de 6 zile cit tine Saptamina Mare, slujbele din Triod devin mai dense si se lungesc, vestmintele preotilor si catapeteazma de la altar sunt cernite, iar in fiecare seara se savirsesc Deniile, slujbe de-o mare frumusete si sensibilitate. Sa ne ajute Bunul Dumnezeu ca trecind cu folos vremea Postului Mare, curatindu-ne cugetele prin marturisirea sincera catre duhovnic, "rastignindu-ne trupul cu patimile si cu poftele, ca unii ce suntem ai lui Hristos Iisus" (Galateni V, 24), umplindu-ne inimile cu untdelemnul faptelor bune, asemenea unor candele, sa auzim cu bucurie chemarea preotului din noaptea Invierii: "Veniti de luati lumina!"

 Bogdan Cristian Stoenescu