Contact


	\| Tel: 416-491-1738 \| Email: sfantul.dumitru@yahoo.ca \|
	Serving the Romanian Community from Toronto -

	Parohia Ortodoxă Româna "Sf. Dumitru" - Toronto Buletin Parohial Nr. 2 Despre isihasm (partea a-II-a) Al doilea pas este cunoaşterea acelei realităţi ca persoană? Întuneric, neant fără sfârşit, existenţa în afara spaţiului şi timpului, acolo unde totul este Acum iar timpul nu are sens. Acela exista dincolo de toate, dedesubtul tuturor lucrurilor, sau poate ar fi mai bine să spunem deasupra tuturor lucrurilor, căci atunci când l-am zărit am zărit şi nenumărate forme şi fiinţe urcând către el ca nişte săgeţi de lumină, întinzându-se, căutându-L pe Acela cu toată fiinţa lor. Însa era clar că acestui întuneric sau neant nu-i păsa! In el sălăşluia totala indiferentă, totala impersonalitate. Am avut această experientă pe când practicam meditatia zen. Până şi astăzi o socotesc a fi fost o experienţă reală, o întrezarire a eternitătii. Problema mea nu era aceasta întrezărire, ci interpretarea pe care i-am dat-o; căci pe atunci credeam că ceea ce văzusem era Dumnezeu. Ce oare altceva putea sa fie o astfel de eternitate existând în mod transcendent, dincolo de tot ce fiinţează? La scurt timp dupa aceasta experienta m-am dus la o întrunire a creştinilor în campusul Universităţii Santa Cruz, doar ca să vad cum Îl adora pe Dumnezeu cei mai puţin luminaţi decât mine, din perspectiva privilegiată a înaltei cunoaşteri pe care o primisem. Îmi amintesc cum, în timpul întrunirii, îmi spuneam ca acei oameni aveau nevoie de un Dumnezeu personal, întrucât erau încă prinşi în plasa ego-ului; că aveau nevoie să se identifice cu un asemenea Dumnezeu, deoarece nu ajunseseră la transcenderea propriei personalităţi, că erau încă antropocentrici, prinşi în propria formă omenească, trupească, şi deci simteau nevoia să-şi creeze un Dumnezeu antropomorf. Nici o problemă, gândeam eu dacă ei simt nevoia să născocească un astfel de Dumnezeu. Tot e mai bine decât să nu-L caute deloc. Eu însă socoteam că ştiu taina pe care ei nu erau în stare să o cunoască, o taină ce li s-ar părea înspăimântătoare, căci încă se identificau cu ego-ul, dar care pe mine nu mă neliniştea defel. Taina era aceasta: da, Dumnezeu exista, dar nu e de loc aşa cum Îl cred majoritatea oamenilor. El - sau mai degrabă Acela - este Impersonal. Cere-I lui Dumnezeu orice vrei, Lui nu-I pasă. Nu e împotriva ta, dar nici de partea ta. Nu e nimic anume. Nu poţi să spui cu adevărat nimic despre Acela. Pur si simplu se află acolo şi va fi totdeauna acolo. Majoritatea oamenilor ce participau la întrunire îmi păreau plicticoşi, totuşi era un tânar cu care mă gândeam ca aş putea intra în legatură. Arăta ca un hippie tipic din Santa Cruz, cu păr lung ce-i cădea peste ochi şi un pulover sud-american, iar când vorbea părea sa aibă o adevărată pasiune pentru Adevar. După întrunire am avut o lungă convorbire cu el care mi-a confirmat prima impresie, aceea că nu facea parte din tipul obişnuit de creştin american modern. Se numea Tim. Era un individ foarte creativ, ce ştia să gândească cu capul, un artist, şi pe deasupra, şi puţin filosof. În perioada următoare am citit cărţi de mistică şi am stat de vorbă cu oameni care la fel ca mine, avuseseră experienţa Dumnezeului Impersonal. Unii ÎI descriau mai mult ca un Dumnezeu Transpersonal - adică fiecare om poseda acest neant Absolut etern în străfundul fiinţei sale, deci fiecare e Dumnezeu - dar, practic vorbind, aceasta e totuna cu a spune că Dumnezeu e Impersonal. Unii au avut o asemenea experienţă prin zen, yoga, altii prin droguri psihedelice. Un tânăr ce nu avea nimic de a face cu vreo practică spirituală mi-a povestit cum, în timpul unei transe provocate de LSD, mersese din ce în ce mai departe, tot mai adânc înăuntrul său, pâna ce a ajuns la un glob minuscul. Intrând în acel glob, s-a trezit învaluit în neantul infinit, infinitate pe care a considerat-o a fi Absolutul. Era "Eternul acum", despre care vorbeau maestrii spirituali din Occident cu impersonalul "Acest", "Id Suprema", "Marele Sine" Transpersonal al fiecăruia, despre care Alan Watts (orientalist si scriitor, care a trait între anii 1915 si 1973, care a promovat meditaţia zen în Statele Unite şi a scris lucrări de religie comparată şi mistică orientală - n. tr.), spunea că oamenii occidentali trebuie să ajungă să-l realizeze spre a-şi găsi pacea launtrică. Oare această Realitate Ultima, această Forţă Impersonală a universului era ceva ce omul modern putea ajunge să cunoască doar cu o picătură de LSD, pe când oamenii Sfinţi din vechime s-au nevoit întreaga viată spre a-L cunoaste, iar până la urmă au ajuns doar la o variantă degradată, antropomorfă? Dar, aşa cum am învăţat la zen, adevărul unui lucru nu se putea descoperi gândindu-te la el, ci mai degrabă experimentându-l. Deci haide să experimentez roadele proaspetei mele conştientizări a Dumnezeului, ceea ce, aşa cum spun cunoscătorii, îmi va aduce pacea lăuntrică şi desăvârşita acceptare a tuturor lucrurilor. Dar timpul trecea şi explorarea a ceea ce credeam a fi Dumnezeul Impersonal mă lasa neîmplinit. Dar de ce să-mi mai bat capul cu propria neîmplinire de vreme ce ajunsesem la transcenderea ego-ului? Totuşi parcă nu era tocmai în regulă că ego-ul meu ce fusese depăşit (fie macar şi pentru o clipă), să rămână în iad. Dar al meu rămăsese. Îmi amintesc cum ascultam mereu şi mereu un cântec numit Aruncă-te în foc, despre un om care gemea de parcă ar fi fost în iad; mă puteam identifica perfect cu el şi ascultându-l, mă simţeam ceva mai bine. Aflându-mă într-o asemenea stare nu cred că mi-a trecut vreodată prin minte să-l convertesc pe Tim la credinţa în Dumnezeul Impersonal, dar voiam să aflu ce gândea, ştiind că mă interesa mistica, Tim mi-a aratat cele mai profunde, patrunzătoare şi mistice cărţi creştine pe care le cunoştea. Nu erau romano-catolice, deşi Tim era catolic; erau cărţi ortodoxe. Prima carte era a Arhimandritului Sofronie care fusese pictor abstract şi practicant de yoga la Paris, înainte de a se duce la mănăstirile ortodoxe de la Muntele Athos, în Grecia, unde a devenit ucenicul unui mistic neştiut, Parintele Siluan. Una dintre carţile Arhimandritului Sofronie se numea El traieste în mine (His Life Is Mine). Fiind interesat de mistică, am sarit imediat la capitolul intitulat Rugaciunea lui Iisus şi am dat peste un pasaj care m-a impresionat mai mult decât tot ce citisem până atunci, schimbându-mi viaţa pentru totdeauna. Iată acest pasaj: "Calea părinţilor cere credinţă puternică şi îndelungă răbdare, în vreme ce contemporanii noştrii vor să ia toate darurile spirituale cu forţa şi cât mai repede, inclusiv contemplarea directă a Dumnezeului Absolut punând rugăciunea facută în Numele lui Iisus cu yoga sau meditaţia transcendentală şi altele de acelaşi fel. Trebuie să subliniez primejdia unor asemenea erori - primejdia de a socoti rugaciunea ca una dintre cele mai simple şi uşoare mijloace tehnice ce duc la unirea imediată cu Dumnezeu. E necesar să tragem o linie de demarcaţie foarte clară între Rugăciunea lui Iisus şi orice altă teorie ascetică . E dus în amăgire acela ce se străduieşte să se dezbrace mental de tot ceea ce este trecător şi relativ spre a trece dincolo de vreun prag invizibil şi a-şi realiza originea sa veşnică, identitatea cu Izvorul a tot ceea ce există, spre a se întoarce şi a se contopi cu El, Absolutul transpersonal şi de nenumit. Asemenea exerciţii i-au dus pe mulţi în stare să se ridice la contemplarea supra-raţională a existenţei, să experimenteze o anumită cutremurare mistică, să cunoască starea de linişte mentală când mintea trece de hotarele timpului şi ale spaţiului. În astfel de stări omul poate să simtă pacea retragerii din fenomenele mereu schimbătoare ale lumii vizibile, poate chiar să aibă o anume experienţa a eternităţii, dar Dumnezeul Adevărului, Dumnezeul Cel Viu nu se află acolo. E doar propria frumuseţe a omului, creată dupa chipul lui Dumnezeu contemplată şi vazută ca Divinitate, în vreme ce el însuşi rămâne în limitele sale de făptură creată. Este un lucru de o importanţa covârşitoare. Tragedia materialităţii provine din faptul că omul vede un miraj pe care, în dorul său după o viaţă veşnică, îl ia drept o oază reală. Această formă de asceză impersonală duce până la urmă la afirmarea existenţei principiului divin în însăşi natura umană. Astfel, omul e purtat înspre ideea auto-deificarii-cauza si originea căderii. Omul orbit de închipuita mareţie a ceea ce contemplă a şi păşit pe calea spre propria pierzanie. El s-a lepădat de revelaţia Dumnezeului Personal. Conceptul de Persoana îi pare limitativ, nedemn de Absolut, şi încearcă să se desprindă de asemenea limitări, spre a se întoarce la starea care îşi închipuie că i-a aparţinut înaintea venirii sale în lume. Această deplasare înspre adâncurile fiinţei sale nu e altceva decât atracţia către nefiinţa din care am fost chemaţi prin voinţa Creatorului (s.n.). Adevăratul Creator ni s-a dezvăluit în chip Absolut Personal. Întreaga noastră credinţă creştină se bazează pe cunoaşterea lui Dumnezeu, Cel dintâi şi Cel Mai De Pe Urmă, al cărui nume este Eu Sunt. Rugăciunea noastră trebuie să fie întotdeauna personală, faţă către Faţă. El ne-a creat spre a ne uni cu Fiinţa Sa Divină fără să ne distrugă caracterul personal. Acesta e felul de nemurire îngăduit noua de către Hristos." Ieromonahul Damaschin (DE LA RELIGIILE ORIENTALE LA ORTODOXIA RASARITEANA) Pr. Daniel Zaharia Minunea de la Sfintul Mormant Una dintre puţinele minuni care au loc, în fiecare an, în zilele noastre este aceea a apariţiei Sfintei Lumini la Sfântul Mormânt în noaptea de Înviere, adică a acelei lumini neaprinse de mână omenească. Asupra acestui fapt există numeroase mărturii, sute şi sute de credincioşi fiind prezenţi în momentul când, în noaptea Învierii lui Hristos, luminează pe pământ pentru câteva minute un foc nematerial, o lumină care poate fi ţinută în mână fără a te arde. Minunea se întâmplă în fiecare an, de Paştele Ortodox, care este sărbătorit la o dată diferită de cel catolic şi protestant, din cauza folosirii calendarului iulian, şi nu a celui gregorian, utilizat în Occident. Sfânta Lumină se aprinde în Ierusalim, pe Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos, în Sâmbăta Mare, ziua, între orele 12.30-14.30, în timpul în timpul Vecerniei Mari. Miracolul ceresc al Focului Sacru este puţin cunoscut şi popularizat, deoarece Patriarhia Ortodoxă din Ierusalim nu a îngăduit nimănui să vulgarizeze acest moment sublim. Nici chiar populaţia de astăzi a Ierusalimului nu este la curent cu miracolul divin al venirii Sfintei Lumini, căruia nu i se dă importanţa cuvenită. Sunt israelieni care nu ştiu exact ce se întâmplă in Biserica Sfântului Mormânt în Sâmbăta Mare. Cum se manifestă aceasta Lumina Sfanta ? Lumina Sfântă se manifestă diferit de la un an la altul: ca o stea strălucitoare, ca roua, ploaia sau zăpada strălucitoare ori nori, ca înger sau porumbel, ca flăcări de foc care nu mistuie, ca sclipiri de lumină sau ca fulgere, ca o lovitura de trăsnet, ca o lumină albastră care creşte în intensitate şi devine albă. Timp de aproximativ trei minute, flacăra lumânărilor aprinse din Focul ceresc nu arde, iar credincioşii îşi ating faţa, gura, mâinile, hainele, spre binecuvântare si tămăduire. Sfântul Mormânt este controlat încă din noaptea Vinerii Mari, după prohod, de către câţiva poliţişti civili necreştini - un arab, un turc si o persoana din partea statului Israel. Ei verifica ca toate obiectele din interior să nu aibă vreo sursa de foc, verifica lespedea Sfântului Mormânt si controlează corporal pe arhiereul grec care presară vata pe mormântul Domnului. Apoi se sting toate luminile si se pecetluieşte uşa Sfântului Mormânt cu doua mari peceţi, benzi de pânză albă cu ceara şi sigilii la capete, în forma de X. Gardienii rămân de pază la uşa Mormântului, până când se aprinde Sfânta Lumina. Sâmbătă în jurul orei 12, patriarhul se dezbracă, si rămâne numai în stihar alb, cu epitrahil, mânecuţe şi brâu. Mai întâi este controlat peste tot de poliţiştii necreştini, în prezenta reprezentanţilor oficiali armeni, catolici şi copţi, să nu aibă vreo sursă de foc. Apoi patriarhul desigilează uşa Sfântului Mormânt, prin ruperea peceţilor şi întră în prima încăpere, numită "Capela Îngerului," însoţit, după tradiţie, de un arab musulman. Iată ce spune Patriarhul Ierusalimului Diodorus despre aceasta: "Intru în Mormânt şi îngenunchez cu frică sfântă în faţa locului unde a zăcut trupul lui Hristos după moarte şi de unde a înviat. Îngenunchind în faţa acestui loc unde El a înviat din morţi suntem aduşi în imediata apropiere a Învierii sale slăvite. Îmi găsesc drumul prin întuneric în camera interioară unde cad în genunchi. Aici spun anumite rugăciuni care ne-au fost transmise de-a lungul secolelor si după aceea aştept. Câteodată aştept câteva minute, dar în mod obişnuit minunea se întâmplă imediat după ce am spus rugăciunile. Din mijlocul pietrei pe care a fost culcat Iisus se revarsă o lumină nedefinită, în mod normal cu o tentă albăstruie, dar culoarea se poate schimba şi lua multe nuanţe. Nu poate fi descrisă cu cuvinte omeneşti. Lumina răsare din piatră ca şi ceaţa care se ridică deasupra unui lac, piatra pare a fi acoperită de un nor, dar este lumină. Lumina se comportă diferit în fiecare an. Uneori acoperă doar piatra, alteori luminează tot Mormântul, aşa încât oamenii de afară văd Mormântul plin de lumină. Lumina nu arde! Niciodată nu mi-am ars barba în toţi cei 16 ani de când sunt Patriarh al Ierusalimului şi am primit Focul Sfânt. Lumina are alta consistenţă, diferită de lumina focului care arde în candelă. La un moment dat Lumina se înalţă şi formează o coloana în care focul este de natură diferită, aşa că pot aprinde lumânările mele de la ea. După ce am primit flacăra, ies şi dau Focul întâi Patriarhului Bisericii Ortodoxe Armene, apoi Patriarhului Copt şi după aceea tuturor celor prezenţi în Biserică." Iata ce ne vorbeşte părintele GALERIU care a asistat la aceasta minune la data de 17 aprilie 1993: "Când am privit spre Biserica Golgotei, am văzut o femeie cu cele 33 de lumânări aprinse. Această femeie este din Bucureşti se numeşte Ioana Elena Corneanu şi iată ce mi-a mărturisit: "Înghesuită şi mişcată de valul lumii îmi plângea inima. Parcă mă vedeam părăsită de Dumnezeu - Doamne m-ai lepădat de la faţa Ta! Patriarhul a intrat în Sfântul Mormânt. Mă rugam cu lacrimi. Deodată, apar fulgere de lumini şi scântei, ca mărgelele, ca globuleţele. Închid o clipă ochii, ca fulgerată, iar când îi deschid văd mănunchiul de 33 lumânări aprins. Lumea aprinde de la mine. Faţa îmi este scăldată în lacrimi". Marturia unei persoane aflata in afara bisericii: Am stat afară la 100 m de biserică în curtea din faţă unde erau deja sute de oameni. Era prima dată când eram acolo şi nu ştiam când şi cum vine Sfânta Lumină, când deodată pe la ora 12 s-a făcut brusc tăcere şi instinctiv m-am uitat la cer (căci asta se simte în aer acolo, e ca şi cum câteva minute timpul se opreşte), atunci mi s-a părut că cerul de deasupra bisericii fierbe cum fierbe apa în clocot şi dinspre răsărit veneau nişte valuri azurii care puteau fi nişte nori dar nu erau nori pentru că se terminau exact deasupra bisericii. Imediat după aceia am auzit clopotele şi strigătele de bucurie ale mulţimii şi am văzut lumânările care se aprindeau din mână în mână. Întotdeauna lumina a venit doar la ortodocşi Ori de câte ori non-ortodocşii au încercat sa obţină Lumina Sfântă, tentativele lor au eşuat lamentabil. Se cunosc cel puţin trei astfel de încercări. Una dintre cele mai memorabile a avut loc în anul 1579, în timpul ocupaţiei otomane a Ierusalimului. Patriarhul ortodox a fost nevoit sa meargă într-o biserică alăturată, pentru a fi cât mai aproape de altarul unde în fiecare an are loc minunea. Dintr-o dată, un fulger a lovit năpraznic mijlocul coloanei de marmură din incinta curţii interioare a Bisericii şi a crăpat-o, iar prin fisură, Focul Sfânt a trecut drept spre lumânarea Patriarhului, pe care a aprins-o. *Preluare dupa articolul "Minunea de la Sfantul Mormant" - CREDO.* Invataturi Filocalice, despre mandrie • • Când cazi, suspinã, iar când sporesti, nu te îngâmfa (Sf. Nil Sinaitul). • Mândria este lipsa cunoasterii lui Dumnezeu (Sf. Maxim Mãrturisitorul). • Mândria este primul pui al diavolului (Avva Evagrie Ponticul). Programul Parohiei "Sf. Dumitru" pentru Luna Mai 2005 v - Duminica, 1 Mai 2005 - "A doua Slujba a Invierii" incepere 11:30 A.M la locatia obisnuita (Leslie & Finch). - Duminica, 8 Mai 2005 - Sf. Slujba Duminicala, cu incepere de la ora 10:00AM. Locatia: 5801 Leslie Street. - Duminica, 15 Mai 2005 - Sf. Slujba Duminicala, cu incepere de la ora 10:00AM. Locatia: 5801 Leslie Street. - Duminica, 22 Mai 2005 - Sf. Slujba Duminicala, cu incepere de la ora 10:00AM. Locatia: 5801 Leslie Street. - Duminica, 29 Mai 2005 - Sf. Slujba Duminicala, cu incepere de la ora 10:00AM. Locatia: 5801 Leslie Street. Stiri din viata parohiei noastre Continuam publicarea listei membrilor parohiei care si-au platit membria in perioda Aprilie 2005: • Guta Mircea Apelam la dumneavostra si pe aceasta cale sa va platiti membria pentru anul 2005 (pentru membrii vechi). Deasemenea persoanele care doresc sa devina membrii ai parohiei Sf.Dumitru pot obtine formularele de aplicatie, Duminica de la consilierii parohiali care sint la standul de luminari. Lista donatorilor pentru luna Aprilie 2005: Hope Candle Company Ltd $374.00 Mona si Dan Bosinceanu $200.00 Magdalena si Marius Mocanu $50.00 Alexandrina Ionescu $225.00 Dumnezeu sa va rasplateasca ! Imagini din Bucurestiul vechi..... Biserica Sf.Vineri - Bucuresti - in jur de anul 1930 (Demolata de regimul comunist in anii 80')
	Copyright © 2003 Toronto Group \| Web Design by Toronto Group

\| Home \| Hram \| Istoric \| Buletin \| Calendar \| Tineret \| Fotografii \| Contact \|


	\| Tel: 416-491-1738 \| Email: sfantul.dumitru@yahoo.ca \|
	Serving the Romanian Community from Toronto -

	Parohia Ortodoxă Româna "Sf. Dumitru" - Toronto Buletin Parohial Nr. 2 Despre isihasm (partea a-II-a) Al doilea pas este cunoaşterea acelei realităţi ca persoană? Întuneric, neant fără sfârşit, existenţa în afara spaţiului şi timpului, acolo unde totul este Acum iar timpul nu are sens. Acela exista dincolo de toate, dedesubtul tuturor lucrurilor, sau poate ar fi mai bine să spunem deasupra tuturor lucrurilor, căci atunci când l-am zărit am zărit şi nenumărate forme şi fiinţe urcând către el ca nişte săgeţi de lumină, întinzându-se, căutându-L pe Acela cu toată fiinţa lor. Însa era clar că acestui întuneric sau neant nu-i păsa! In el sălăşluia totala indiferentă, totala impersonalitate. Am avut această experientă pe când practicam meditatia zen. Până şi astăzi o socotesc a fi fost o experienţă reală, o întrezarire a eternitătii. Problema mea nu era aceasta întrezărire, ci interpretarea pe care i-am dat-o; căci pe atunci credeam că ceea ce văzusem era Dumnezeu. Ce oare altceva putea sa fie o astfel de eternitate existând în mod transcendent, dincolo de tot ce fiinţează? La scurt timp dupa aceasta experienta m-am dus la o întrunire a creştinilor în campusul Universităţii Santa Cruz, doar ca să vad cum Îl adora pe Dumnezeu cei mai puţin luminaţi decât mine, din perspectiva privilegiată a înaltei cunoaşteri pe care o primisem. Îmi amintesc cum, în timpul întrunirii, îmi spuneam ca acei oameni aveau nevoie de un Dumnezeu personal, întrucât erau încă prinşi în plasa ego-ului; că aveau nevoie să se identifice cu un asemenea Dumnezeu, deoarece nu ajunseseră la transcenderea propriei personalităţi, că erau încă antropocentrici, prinşi în propria formă omenească, trupească, şi deci simteau nevoia să-şi creeze un Dumnezeu antropomorf. Nici o problemă, gândeam eu dacă ei simt nevoia să născocească un astfel de Dumnezeu. Tot e mai bine decât să nu-L caute deloc. Eu însă socoteam că ştiu taina pe care ei nu erau în stare să o cunoască, o taină ce li s-ar părea înspăimântătoare, căci încă se identificau cu ego-ul, dar care pe mine nu mă neliniştea defel. Taina era aceasta: da, Dumnezeu exista, dar nu e de loc aşa cum Îl cred majoritatea oamenilor. El - sau mai degrabă Acela - este Impersonal. Cere-I lui Dumnezeu orice vrei, Lui nu-I pasă. Nu e împotriva ta, dar nici de partea ta. Nu e nimic anume. Nu poţi să spui cu adevărat nimic despre Acela. Pur si simplu se află acolo şi va fi totdeauna acolo. Majoritatea oamenilor ce participau la întrunire îmi păreau plicticoşi, totuşi era un tânar cu care mă gândeam ca aş putea intra în legatură. Arăta ca un hippie tipic din Santa Cruz, cu păr lung ce-i cădea peste ochi şi un pulover sud-american, iar când vorbea părea sa aibă o adevărată pasiune pentru Adevar. După întrunire am avut o lungă convorbire cu el care mi-a confirmat prima impresie, aceea că nu facea parte din tipul obişnuit de creştin american modern. Se numea Tim. Era un individ foarte creativ, ce ştia să gândească cu capul, un artist, şi pe deasupra, şi puţin filosof. În perioada următoare am citit cărţi de mistică şi am stat de vorbă cu oameni care la fel ca mine, avuseseră experienţa Dumnezeului Impersonal. Unii ÎI descriau mai mult ca un Dumnezeu Transpersonal - adică fiecare om poseda acest neant Absolut etern în străfundul fiinţei sale, deci fiecare e Dumnezeu - dar, practic vorbind, aceasta e totuna cu a spune că Dumnezeu e Impersonal. Unii au avut o asemenea experienţă prin zen, yoga, altii prin droguri psihedelice. Un tânăr ce nu avea nimic de a face cu vreo practică spirituală mi-a povestit cum, în timpul unei transe provocate de LSD, mersese din ce în ce mai departe, tot mai adânc înăuntrul său, pâna ce a ajuns la un glob minuscul. Intrând în acel glob, s-a trezit învaluit în neantul infinit, infinitate pe care a considerat-o a fi Absolutul. Era "Eternul acum", despre care vorbeau maestrii spirituali din Occident cu impersonalul "Acest", "Id Suprema", "Marele Sine" Transpersonal al fiecăruia, despre care Alan Watts (orientalist si scriitor, care a trait între anii 1915 si 1973, care a promovat meditaţia zen în Statele Unite şi a scris lucrări de religie comparată şi mistică orientală - n. tr.), spunea că oamenii occidentali trebuie să ajungă să-l realizeze spre a-şi găsi pacea launtrică. Oare această Realitate Ultima, această Forţă Impersonală a universului era ceva ce omul modern putea ajunge să cunoască doar cu o picătură de LSD, pe când oamenii Sfinţi din vechime s-au nevoit întreaga viată spre a-L cunoaste, iar până la urmă au ajuns doar la o variantă degradată, antropomorfă? Dar, aşa cum am învăţat la zen, adevărul unui lucru nu se putea descoperi gândindu-te la el, ci mai degrabă experimentându-l. Deci haide să experimentez roadele proaspetei mele conştientizări a Dumnezeului, ceea ce, aşa cum spun cunoscătorii, îmi va aduce pacea lăuntrică şi desăvârşita acceptare a tuturor lucrurilor. Dar timpul trecea şi explorarea a ceea ce credeam a fi Dumnezeul Impersonal mă lasa neîmplinit. Dar de ce să-mi mai bat capul cu propria neîmplinire de vreme ce ajunsesem la transcenderea ego-ului? Totuşi parcă nu era tocmai în regulă că ego-ul meu ce fusese depăşit (fie macar şi pentru o clipă), să rămână în iad. Dar al meu rămăsese. Îmi amintesc cum ascultam mereu şi mereu un cântec numit Aruncă-te în foc, despre un om care gemea de parcă ar fi fost în iad; mă puteam identifica perfect cu el şi ascultându-l, mă simţeam ceva mai bine. Aflându-mă într-o asemenea stare nu cred că mi-a trecut vreodată prin minte să-l convertesc pe Tim la credinţa în Dumnezeul Impersonal, dar voiam să aflu ce gândea, ştiind că mă interesa mistica, Tim mi-a aratat cele mai profunde, patrunzătoare şi mistice cărţi creştine pe care le cunoştea. Nu erau romano-catolice, deşi Tim era catolic; erau cărţi ortodoxe. Prima carte era a Arhimandritului Sofronie care fusese pictor abstract şi practicant de yoga la Paris, înainte de a se duce la mănăstirile ortodoxe de la Muntele Athos, în Grecia, unde a devenit ucenicul unui mistic neştiut, Parintele Siluan. Una dintre carţile Arhimandritului Sofronie se numea El traieste în mine (His Life Is Mine). Fiind interesat de mistică, am sarit imediat la capitolul intitulat Rugaciunea lui Iisus şi am dat peste un pasaj care m-a impresionat mai mult decât tot ce citisem până atunci, schimbându-mi viaţa pentru totdeauna. Iată acest pasaj: "Calea părinţilor cere credinţă puternică şi îndelungă răbdare, în vreme ce contemporanii noştrii vor să ia toate darurile spirituale cu forţa şi cât mai repede, inclusiv contemplarea directă a Dumnezeului Absolut punând rugăciunea facută în Numele lui Iisus cu yoga sau meditaţia transcendentală şi altele de acelaşi fel. Trebuie să subliniez primejdia unor asemenea erori - primejdia de a socoti rugaciunea ca una dintre cele mai simple şi uşoare mijloace tehnice ce duc la unirea imediată cu Dumnezeu. E necesar să tragem o linie de demarcaţie foarte clară între Rugăciunea lui Iisus şi orice altă teorie ascetică . E dus în amăgire acela ce se străduieşte să se dezbrace mental de tot ceea ce este trecător şi relativ spre a trece dincolo de vreun prag invizibil şi a-şi realiza originea sa veşnică, identitatea cu Izvorul a tot ceea ce există, spre a se întoarce şi a se contopi cu El, Absolutul transpersonal şi de nenumit. Asemenea exerciţii i-au dus pe mulţi în stare să se ridice la contemplarea supra-raţională a existenţei, să experimenteze o anumită cutremurare mistică, să cunoască starea de linişte mentală când mintea trece de hotarele timpului şi ale spaţiului. În astfel de stări omul poate să simtă pacea retragerii din fenomenele mereu schimbătoare ale lumii vizibile, poate chiar să aibă o anume experienţa a eternităţii, dar Dumnezeul Adevărului, Dumnezeul Cel Viu nu se află acolo. E doar propria frumuseţe a omului, creată dupa chipul lui Dumnezeu contemplată şi vazută ca Divinitate, în vreme ce el însuşi rămâne în limitele sale de făptură creată. Este un lucru de o importanţa covârşitoare. Tragedia materialităţii provine din faptul că omul vede un miraj pe care, în dorul său după o viaţă veşnică, îl ia drept o oază reală. Această formă de asceză impersonală duce până la urmă la afirmarea existenţei principiului divin în însăşi natura umană. Astfel, omul e purtat înspre ideea auto-deificarii-cauza si originea căderii. Omul orbit de închipuita mareţie a ceea ce contemplă a şi păşit pe calea spre propria pierzanie. El s-a lepădat de revelaţia Dumnezeului Personal. Conceptul de Persoana îi pare limitativ, nedemn de Absolut, şi încearcă să se desprindă de asemenea limitări, spre a se întoarce la starea care îşi închipuie că i-a aparţinut înaintea venirii sale în lume. Această deplasare înspre adâncurile fiinţei sale nu e altceva decât atracţia către nefiinţa din care am fost chemaţi prin voinţa Creatorului (s.n.). Adevăratul Creator ni s-a dezvăluit în chip Absolut Personal. Întreaga noastră credinţă creştină se bazează pe cunoaşterea lui Dumnezeu, Cel dintâi şi Cel Mai De Pe Urmă, al cărui nume este Eu Sunt. Rugăciunea noastră trebuie să fie întotdeauna personală, faţă către Faţă. El ne-a creat spre a ne uni cu Fiinţa Sa Divină fără să ne distrugă caracterul personal. Acesta e felul de nemurire îngăduit noua de către Hristos." Ieromonahul Damaschin (DE LA RELIGIILE ORIENTALE LA ORTODOXIA RASARITEANA) Pr. Daniel Zaharia Minunea de la Sfintul Mormant Una dintre puţinele minuni care au loc, în fiecare an, în zilele noastre este aceea a apariţiei Sfintei Lumini la Sfântul Mormânt în noaptea de Înviere, adică a acelei lumini neaprinse de mână omenească. Asupra acestui fapt există numeroase mărturii, sute şi sute de credincioşi fiind prezenţi în momentul când, în noaptea Învierii lui Hristos, luminează pe pământ pentru câteva minute un foc nematerial, o lumină care poate fi ţinută în mână fără a te arde. Minunea se întâmplă în fiecare an, de Paştele Ortodox, care este sărbătorit la o dată diferită de cel catolic şi protestant, din cauza folosirii calendarului iulian, şi nu a celui gregorian, utilizat în Occident. Sfânta Lumină se aprinde în Ierusalim, pe Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos, în Sâmbăta Mare, ziua, între orele 12.30-14.30, în timpul în timpul Vecerniei Mari. Miracolul ceresc al Focului Sacru este puţin cunoscut şi popularizat, deoarece Patriarhia Ortodoxă din Ierusalim nu a îngăduit nimănui să vulgarizeze acest moment sublim. Nici chiar populaţia de astăzi a Ierusalimului nu este la curent cu miracolul divin al venirii Sfintei Lumini, căruia nu i se dă importanţa cuvenită. Sunt israelieni care nu ştiu exact ce se întâmplă in Biserica Sfântului Mormânt în Sâmbăta Mare. Cum se manifestă aceasta Lumina Sfanta ? Lumina Sfântă se manifestă diferit de la un an la altul: ca o stea strălucitoare, ca roua, ploaia sau zăpada strălucitoare ori nori, ca înger sau porumbel, ca flăcări de foc care nu mistuie, ca sclipiri de lumină sau ca fulgere, ca o lovitura de trăsnet, ca o lumină albastră care creşte în intensitate şi devine albă. Timp de aproximativ trei minute, flacăra lumânărilor aprinse din Focul ceresc nu arde, iar credincioşii îşi ating faţa, gura, mâinile, hainele, spre binecuvântare si tămăduire. Sfântul Mormânt este controlat încă din noaptea Vinerii Mari, după prohod, de către câţiva poliţişti civili necreştini - un arab, un turc si o persoana din partea statului Israel. Ei verifica ca toate obiectele din interior să nu aibă vreo sursa de foc, verifica lespedea Sfântului Mormânt si controlează corporal pe arhiereul grec care presară vata pe mormântul Domnului. Apoi se sting toate luminile si se pecetluieşte uşa Sfântului Mormânt cu doua mari peceţi, benzi de pânză albă cu ceara şi sigilii la capete, în forma de X. Gardienii rămân de pază la uşa Mormântului, până când se aprinde Sfânta Lumina. Sâmbătă în jurul orei 12, patriarhul se dezbracă, si rămâne numai în stihar alb, cu epitrahil, mânecuţe şi brâu. Mai întâi este controlat peste tot de poliţiştii necreştini, în prezenta reprezentanţilor oficiali armeni, catolici şi copţi, să nu aibă vreo sursă de foc. Apoi patriarhul desigilează uşa Sfântului Mormânt, prin ruperea peceţilor şi întră în prima încăpere, numită "Capela Îngerului," însoţit, după tradiţie, de un arab musulman. Iată ce spune Patriarhul Ierusalimului Diodorus despre aceasta: "Intru în Mormânt şi îngenunchez cu frică sfântă în faţa locului unde a zăcut trupul lui Hristos după moarte şi de unde a înviat. Îngenunchind în faţa acestui loc unde El a înviat din morţi suntem aduşi în imediata apropiere a Învierii sale slăvite. Îmi găsesc drumul prin întuneric în camera interioară unde cad în genunchi. Aici spun anumite rugăciuni care ne-au fost transmise de-a lungul secolelor si după aceea aştept. Câteodată aştept câteva minute, dar în mod obişnuit minunea se întâmplă imediat după ce am spus rugăciunile. Din mijlocul pietrei pe care a fost culcat Iisus se revarsă o lumină nedefinită, în mod normal cu o tentă albăstruie, dar culoarea se poate schimba şi lua multe nuanţe. Nu poate fi descrisă cu cuvinte omeneşti. Lumina răsare din piatră ca şi ceaţa care se ridică deasupra unui lac, piatra pare a fi acoperită de un nor, dar este lumină. Lumina se comportă diferit în fiecare an. Uneori acoperă doar piatra, alteori luminează tot Mormântul, aşa încât oamenii de afară văd Mormântul plin de lumină. Lumina nu arde! Niciodată nu mi-am ars barba în toţi cei 16 ani de când sunt Patriarh al Ierusalimului şi am primit Focul Sfânt. Lumina are alta consistenţă, diferită de lumina focului care arde în candelă. La un moment dat Lumina se înalţă şi formează o coloana în care focul este de natură diferită, aşa că pot aprinde lumânările mele de la ea. După ce am primit flacăra, ies şi dau Focul întâi Patriarhului Bisericii Ortodoxe Armene, apoi Patriarhului Copt şi după aceea tuturor celor prezenţi în Biserică." Iata ce ne vorbeşte părintele GALERIU care a asistat la aceasta minune la data de 17 aprilie 1993: "Când am privit spre Biserica Golgotei, am văzut o femeie cu cele 33 de lumânări aprinse. Această femeie este din Bucureşti se numeşte Ioana Elena Corneanu şi iată ce mi-a mărturisit: "Înghesuită şi mişcată de valul lumii îmi plângea inima. Parcă mă vedeam părăsită de Dumnezeu - Doamne m-ai lepădat de la faţa Ta! Patriarhul a intrat în Sfântul Mormânt. Mă rugam cu lacrimi. Deodată, apar fulgere de lumini şi scântei, ca mărgelele, ca globuleţele. Închid o clipă ochii, ca fulgerată, iar când îi deschid văd mănunchiul de 33 lumânări aprins. Lumea aprinde de la mine. Faţa îmi este scăldată în lacrimi". Marturia unei persoane aflata in afara bisericii: Am stat afară la 100 m de biserică în curtea din faţă unde erau deja sute de oameni. Era prima dată când eram acolo şi nu ştiam când şi cum vine Sfânta Lumină, când deodată pe la ora 12 s-a făcut brusc tăcere şi instinctiv m-am uitat la cer (căci asta se simte în aer acolo, e ca şi cum câteva minute timpul se opreşte), atunci mi s-a părut că cerul de deasupra bisericii fierbe cum fierbe apa în clocot şi dinspre răsărit veneau nişte valuri azurii care puteau fi nişte nori dar nu erau nori pentru că se terminau exact deasupra bisericii. Imediat după aceia am auzit clopotele şi strigătele de bucurie ale mulţimii şi am văzut lumânările care se aprindeau din mână în mână. Întotdeauna lumina a venit doar la ortodocşi Ori de câte ori non-ortodocşii au încercat sa obţină Lumina Sfântă, tentativele lor au eşuat lamentabil. Se cunosc cel puţin trei astfel de încercări. Una dintre cele mai memorabile a avut loc în anul 1579, în timpul ocupaţiei otomane a Ierusalimului. Patriarhul ortodox a fost nevoit sa meargă într-o biserică alăturată, pentru a fi cât mai aproape de altarul unde în fiecare an are loc minunea. Dintr-o dată, un fulger a lovit năpraznic mijlocul coloanei de marmură din incinta curţii interioare a Bisericii şi a crăpat-o, iar prin fisură, Focul Sfânt a trecut drept spre lumânarea Patriarhului, pe care a aprins-o. *Preluare dupa articolul "Minunea de la Sfantul Mormant" - CREDO.* Invataturi Filocalice, despre mandrie • • Când cazi, suspinã, iar când sporesti, nu te îngâmfa (Sf. Nil Sinaitul). • Mândria este lipsa cunoasterii lui Dumnezeu (Sf. Maxim Mãrturisitorul). • Mândria este primul pui al diavolului (Avva Evagrie Ponticul). Programul Parohiei "Sf. Dumitru" pentru Luna Mai 2005 v - Duminica, 1 Mai 2005 - "A doua Slujba a Invierii" incepere 11:30 A.M la locatia obisnuita (Leslie & Finch). - Duminica, 8 Mai 2005 - Sf. Slujba Duminicala, cu incepere de la ora 10:00AM. Locatia: 5801 Leslie Street. - Duminica, 15 Mai 2005 - Sf. Slujba Duminicala, cu incepere de la ora 10:00AM. Locatia: 5801 Leslie Street. - Duminica, 22 Mai 2005 - Sf. Slujba Duminicala, cu incepere de la ora 10:00AM. Locatia: 5801 Leslie Street. - Duminica, 29 Mai 2005 - Sf. Slujba Duminicala, cu incepere de la ora 10:00AM. Locatia: 5801 Leslie Street. Stiri din viata parohiei noastre Continuam publicarea listei membrilor parohiei care si-au platit membria in perioda Aprilie 2005: • Guta Mircea Apelam la dumneavostra si pe aceasta cale sa va platiti membria pentru anul 2005 (pentru membrii vechi). Deasemenea persoanele care doresc sa devina membrii ai parohiei Sf.Dumitru pot obtine formularele de aplicatie, Duminica de la consilierii parohiali care sint la standul de luminari. Lista donatorilor pentru luna Aprilie 2005: Hope Candle Company Ltd $374.00 Mona si Dan Bosinceanu $200.00 Magdalena si Marius Mocanu $50.00 Alexandrina Ionescu $225.00 Dumnezeu sa va rasplateasca ! Imagini din Bucurestiul vechi..... Biserica Sf.Vineri - Bucuresti - in jur de anul 1930 (Demolata de regimul comunist in anii 80')
	Copyright © 2003 Toronto Group \| Web Design by Toronto Group

\| Home \| Hram \| Istoric \| Buletin \| Calendar \| Tineret \| Fotografii \| Contact \|